Având în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/ 2000 cu privire la asociații și fundații, AFIR pune la dispoziția publicului Registrul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor pe care Agenția le are în evidență.
Publicarea Registrului are ca obiective:
- evidența asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care s-au adresat instituției în acest scop;
- comunicarea în vederea consultării cu aceste organizații pentru stabilirea unor programe sau activități comune, conform art. 51 și 52 din O.G. nr. 26/ 2000;
- comunicarea în vederea consultării cu aceste organizații cu privire la proiectele de acte normative și politici publice, conform Legii nr. 52/ 2003, art. 7 alin. (1) și (3) și art. 5.
Registrul are drept scop o mai bună transparență din partea instituțiilor statului în ceea ce privește colaborarea cu fundațiile, asociațiile sau federațiile, iar acestea trebuie să se adreseze AFIR pentru a fi luate în evidență și trecuți în acest document.
Atragem atenția că în acest registru nu sunt înregistrați nici beneficiarii AFIR, nici cei care depun cereri sau sesizări.
Pentru a fi luate în evidență, asociațiile, fundațiile și federațiile pot trimite pe adresa [email protected] o solicitare în acest sens, care să cuprindă următoarele date:
- Denumirea completă a organizației care dorește înscrierea în registru;
- Codul de înregistrare fiscală;
- Adresa de e-mail a organizației;
- Oricare alte documente care să ateste că solicitantul este reprezentantul Asociației, Fundației sau Federației pentru care solicită înregistrarea în registru.
Registrul de luare în evidență privind asociațiile și fundațiile - AFIR - 2023