Prin  Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) facilitează accesul solicitanților de fonduri europene la informații, în același timp, simplificând procedura de achiziție.
Astfel, elementele care se regăsesc în această Bază de Date, vor putea fi achiziționate de către beneficiarii privați FEADR, în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziție.
     
     
logo BDPR 2023

Baza de date cu prețuri de referință 

Str. Grădina cu Cai, nr. 3A, Sector 5, București

 Tel: 031-860.27.71

e-mail: bazapreturi@ afir.info

 

Click pe imagine pentru a accesa BDPR

 

 

A T E N Ț I E !

GHIDUL BAZEI DE DATE CU PREȚURI DE REFERINȚĂ utilizată pentru evaluarea proiectelor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul programelor naționale de dezvoltare rurală

VĂ REAMINTIM CĂ PREȚUL ÎNSCRIS ÎN BAZA DE DATE ONLINE REPREZINTĂ PREȚUL DE VÂNZARE CĂTRE BENEFICIAR (CU TRANSPORT, MONTAJ, INSTRUCTAJ PERSONAL, PUNERE ÎN FUNCȚIUNE, ALTE TAXE ETC).

Prețurile din baza de date vor fi exprimate în Euro (sau USD) și nu vor include TVA.

La înscrierea autovehiculelor/ tractoarelor/ combinelor etc. echipate cu motoare cu ardere internă, va trebui menționată norma de poluare, care trebuie să fie minim Etapa V/ Tier V/ Stage V, pentru a se respecta legislația din domeniu.

 - actualizat 29 aprilie 2024 -

 

Practicile de agricultură conservativă din punct de vedere al lucrărilor solului (no-tillage, strip tillage sau minimum tillage) se bazează pe următoarele elemente: 

  • Semănat fără pregătirea prealabilă a solului (no tillage);
  • Semănat în benzi pregătite fără intervenție pe intervalul dintre rânduri (strip tillage);
  • Semănat după o pregătire superficială a solului, fără întoarcerea brazdei (minimum tillage)

Prin urmare în Baza de date se vor trece informații referitoare la aceste tehnologii, doar la echipamente care au legatură directă cu pregătirea terenului, de tipul semănătorilor, grapelor cu discuri, discurilor, cultivatoarelor, scarificatoarelor etc. Ca excepție, aceste informații pot să apară și la tocătoarele de resturi vegetale, care asigură împrăștierea și tocarea resturilor vegetale înainte de semănarea directă.

La remorci, combine, hedere, încărcătoare, prese de balotat, mașini de erbicidat, drone, cositoare, sau orice alt tip de echipament care nu lucrează solul nu se vor trece informații referitoare la aceste tehnologii.

 

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care utilizează Baza de Date cu Prețuri de Referință a AFIR , pentru achiziționarea în mod direct a mașinilor, utilajelor și echipamentelor trebuie să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Pentru decontare, beneficiarul privat va prezenta contractul de vânzare – cumpărare însoțit de certificatul de conformitate al produsului, în care MARCA ȘI MODELUL TREBUIE SĂ FIE IDENTICE CU CELE ÎNREGISTRATE ÎN BAZA DE DATE cu prețuri de referință și o Anexă în care este detaliat standardul de echipare al bunului care face obiectul cererii de plată, care trebuie să cuprindă minim dotările înscrise în Baza de Date.
În cazul în care se constată că MARCA ȘI MODELUL nu sunt identice cu cele înregistrate în Baza de Date și că STANDARDUL DE ECHIPARE nu cuprinde cel puțin toate dotările înscrise în Baza de Date, NU SE DECONTEAZĂ CONTRAVALOAREA BUNULUI CARE FACE OBIECTUL CERERII DE PLATĂ ȘI BENEFICIARUL VA ACOPERI INTEGRAL CONTRAVALOAREA BUNULUI RESPECTIV.

 

Baza de Date cu Prețuri de Referință cuprinde, în această fază, numai informații și date privind mașini, utilaje, echipamente specializate, sere, silozuri, hale, grajduri și mobilier.

Centralizarea și înscrierea altor informații și date transmise de către producători/ importatori/ dealeri, privind servicii, lucrări sau alte bunuri în afara celor menționate, se vor realiza într-o etapă ulterioară, care va fi comunicată de către AFIR.

 

Prezenţa unui element în Baza de Date oferă informaţii privind gradul de echipare și preţul de referinţă FĂRĂ SĂ SE ASIGURE ELIGIBILITATEA ACESTUIA ÎN CADRUL PROIECTELOR.


Pentru a oferi celor interesați posibilitatea de a compara echipamentele din baza de date este necesară mărirea gradului de acuitate a informațiilor înscrise, simultan cu uniformizarea informațiilor referitoare la caracteristicile și performanțele echipamentelor cuprinse în Baza de date cu prețuri de referință. În acest scop s-au elaborat fișe tehnice cu informații minime obligatoriu de completat privind gradul de echipare al elementelor introduse sau care urmează a fi introduse în Baza de Date cu Prețuri de Referință – AFIR.
 

Pentru toate elementele care sunt înscrise pe site, producătorul/ importatorul/ dealerul care a solicitat oficial înscrierea acestora în baza de date AFIR, are obligația de a completa (dacă este cazul) detaliile gradului de echipare a standardelor tehnice cu informațiile minime cuprinse în fișele tehnice afișate pe site.

Toate solicitările de înscriere de elemente noi, vor fi transmise având incluse în mod obligatoriu minim detalierea standardelor prevăzute în fişele tehnice. Elementele noi transmise fără echiparea minimală prevăzută în fişe nu vor fi incluse în Baza de Date cu Preţuri de Referinţă.

FIȘE TEHNICE cu informații minime obligatorii pentru înscrierea elementelor în BDPR - actualizate 08.10.2024


Pentru înscrierea în Baza de date, AFIR pune la dispoziția tuturor furnizorilor de mașini, utilaje, echipamente specializate, sere, silozuri, hale, grajduri și mobilier formularele tip care trebuie completate, semnate electronic și încărcate în contul personal, respectiv:
 

 SOLICITARE de înscriere 

actualizat 06 august 2020

 
   

DECLARAȚIA privind înscrierea în BDPR -

actualizat 21 noiembrie 2018

DECLARAȚIA de asumare a prețurilor

actualizat 21 noiembrie 2018

 
 
Pentru a completa documentele, acestea trebuie mai întâi salvate/ descărcate pe calculatorul dvs. dând click dreapta pe mouse și alegând din fereastra de dialog opțiunea „save target as”. Ulterior, documentele descărcate se vor deschide și completa cu ajutorul programului Adobe Reader, disponibil gratuit
  
Atenție! Înscrierea/ inserarea în Baza de Date cu Prețuri de Referință a elementelor propuse de către un ofertant de echipamente nu îi conferă acestuia calitatea de „firmă agreată” de către AFIR, acest concept neexistând din punctul de vedere al Agenției.
 
Baza de date a prețurilor de referință este structurată în funcție de următoarele criterii: cod CPV, marcă, model, dotări standard și preț exprimat în Euro (sau USD), fără TVA. Identitatea furnizorului de date rămâne confidențială. 
Veridicitatea nivelurilor prețurilor transmise se va demonstra cu lista oficială de prețuri a producătorilor sau prin alte metode conform ghidului.

 

Atenție!
Preţurile produselor aflate în perioada de promoţie sunt afișate în baza de date on-line și nu vor influenţa preţurile de referinţă din Baza de Date.
 
Atenție!
Modificarea standardului pentru elementele care sunt afișate în Baza de Date cu Prețuri de Referință online pe site-ul AFIR nu se poate face decât o singură dată pe an, dar nu la mai puțin de 12 luni de la data publicării online a elementului.

 
 

A N U N Ț

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) asigură completarea Bazei de Date cu Prețuri de Referință prin colectarea, verificarea și validarea ofertelor comunicate de către producătorii, importatorii sau distribuitorii de mașini, utilaje, echipamente specializate, sere, silozuri, hale, grajduri și mobilier.
 

Colectarea informațiilor comunicate este permanentă pe toată perioada de implementare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 și a Planului Strategic 2023  - 2027.
 

AFIR va efectua verificări suplimentare ale prețurilor prezentate și va introduce în baza de date prețuri care, în urma verificărilor, pot fi mai mici decât cele prezentate inițial de ofertant.

În cazul în care AFIR identifică diferențe între prețurile comunicate şi cele practicate pe piață, verificările vor fi extinse asupra tuturor prețurilor comunicate şi, până la finalizarea verificărilor, va exclude din baza de date toate echipamentele comunicate de către respectivul producător, importator sau distribuitor.