Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe www.afir.ro versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații, intervenție finanțată prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).
În baza ghidului și a anexelor aferente, beneficiarii eligibili (Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, înființate în conformitate cu legislația în vigoare) pot demara întocmirea proiectului prin care se va solicita finanțare în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare. Perioada în care se va derula sesiunea va fi comunicată la o dată ulterioară.
Valoarea maximă a finanțării care se poate obține pentru modernizarea sistemelor de irigații prin intermediul DR-25 este de 1.500.000 de euro/ beneficiar, iar sprijinul public este de 100% nerambursabil raportat la costurile eligibile.
În cadrul acestei linii de finanțare sunt eligibile investiții privind modernizarea infrastructurii de irigații (stații de punere sub presiune și rețeaua aferentă), a clădirilor aferente stațiilor de punere sub presiune și/ sau racordarea la utilități, precum și montarea sistemelor de contorizare a apei. Sunt eligibile și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă, numai dacă furnizarea și utilizarea acestei ape sunt în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/ 741 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și legislația națională în domeniu.
De asemenea, prin proiect se poate obține decontarea cheltuielilor privind costurile generale ale proiectului pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, precum şi cele privind obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislaţia naţională.
Precizăm că toate condiţiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului sunt detaliate în curprinsul Ghidului solicitantului.
Pentru elaborarea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-25 (Detalii și Anexe DR 25 - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online).