Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor disponibile pentru intervenția DR-27 Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă și DR-28 Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).
Astfel, în perioada 2 noiembrie – 5 ianuarie 2024, AFIR a primit on-line 189 de cereri de finanțare depuse de autoritățile locale pentru infrastructura agricolă (DR-27). Valoarea solicitărilor de finanțare este de 185,21 milioane de euro, fiind astfel depășită alocarea de 100 de milioane de euro.
În ceea ce privește infrastructura rutieră de bază (DR-28), solicitanții au transmis 455 de cereri de finanțare, în valoare de 447 de milioane de euro. Alocarea financiară pentru această intervenție a fost de 200,9 milioane de euro.
Fondurile acordate pentru construcția, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenția DR-27, cât și pentru construcția, extinderea, modernizarea rețelelor de drumuri de interes local prin intervenția DR-28 sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă acordată pentru un proiect poate ajunge la 1.000.000 €.
Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare sunt Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) pentru DR-27 iar pentru DR-28 beneficiarii sunt Comunele.