Comunicate

21 aprilie 2023
AFIR a publicat Ghidul pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală prin sM19.1 Sprijin pregătitor
În vederea lansării sesiunii de primire a cererilor de finanțare, AFIR a publicat Ghidul solicitantului aferent submăsurii 19.1 „Sprijin pregătitor” pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL).

03 aprilie 2023
Experții AFIR se implică pentru digitalizarea accesării finanțărilor din zona montană
MADR, prin AFIR, a încheiat protocolul de colaborare cu ANZM prin care se stabilește implicarea experților AFIR pentru realizarea depunerii on-line a proiectelor gestionate de ANZM, prin sistemul informatic gestionat de AFIR.

31 martie 2023
Fonduri europene de peste 202 milioane de euro solicitate Comisiei Europene spre decontare din FEADR
AFIR a transmis Comisiei Europene declarația de cheltuieli pentru decontarea fondurilor europene în valoare de 202,8 milioane de euro (202.820.673,66 €).

17 martie 2023
Peste 20 de milioane de euro alocate prin PNDR pentru investiții în pomicultură
44 de fermieri au fost selectați în baza punctajului obținut pentru finanțare cu fonduri nerambursabile în cuantum total de 20,33 de milioane de euro pentru exploatații pomicole.